Istoricul cercetarilor
Istoricul cercetărilor:
Cetatea Ibida a intrat relativ târziu în atenția cercetării arheologice și a pasionaților de antichități greco-romane: în 1875 a fost publicată prima inscripţie provenită de aici (din incinta romano-bizantină), iar ulterior, în 1885 D. Butculescu realizează primele cercetări arheologice - sub forma unor sondaje. Din însărcinarea lui Gr. Tocilescu, în 1897, în contextul efortului de înregistrare a principalelor monumente antice din Dobrogea, celebrul topograf P. Polonic face o primă descriere a ruinelor oraşului cu “ziduri şi turnuri colosale”, cunoscut sub numele de cetatea Haradoc şi oferă o schiţă a fortificaţiilor; terenul fiind liber de culturi şi construcţii moderne, acesta a putut observa 30 de turnuri, trei porţi şi măsura cu aproximaţie laturile. informaţii rămase inedite în Arhiva Gr. Tocilescu; tot el a recuperat de la locuitori cinci inscripţii.
În anul 1908 R. Netzhammer – episcopul catolic pasionat de antichitatea greco-romană - a vizitat cetatea, publicând în cartea sa, Aus Rumänien, apărută un an mai târziu, un plan al cetăţii, acelaşi ca al lui Polonic. „O cercetare amănunţită a acestui ţinut cu ruine ar trebui să aibă o mare valoare şi pentru arheologia paleocreştinismului, căci aproape cu siguranţă ar putea fi găsite aici, la fel ca la Adamclisi, Axiopolis şi Troesmis, urme ale creştinismului şi fundaţii de ziduri ale unor bazilici creştine, poate chiar şi un coemeterium paleocreştin”, nota Netzhammer. Asupra cetății face câteva referiri și C. Moisil în anul 1916, cu prilejul menționării unui tezaur de drahme emise în numele regelui Traciei, Lysimach, descoperit în localitate.
Referiri la cetatea de la Slava Rusă, găsim adeseori în lucrările lui V. Pârvan, cel ce o considera: o cetate excepţional de mare ¬– cea mai însemnată din toate cele cunoscute în interiorul Dobrogei – şi care, fireşte, a fost – precum reiese şi dintr-o piatră miliară din anul 237, găsită aici – şi punctul de intersecţie al tuturor drumurilor din Nordul provinciei.
În timpul primului război mondial locotenentul bulgar Iconomof a făcut săpături în interiorul cetăţii dezvelind o bazilică trinavată, al cărei plan ni s-a păstrat graţie schiţelor aceluiaşi Netzhammer, din nou în vizită - în 1918 - la Slava Rusă, schițe publicate în cartea sa Die christlichen Altertümer der Doubruscha (Bucureşti, 1918).
Alte săpături au fost iniţiate, în 1926, de către G. G. Mateescu, săpături limitate la o singură campanie, cu rezultate necunoscute.
Cercetările întreprinse de un subcolectiv de la şantierul Histria în 1953 au constat în trei mici sondaje amplasate la N şi la V, în afara incintei; au fost descoperite fragmente ceramice getice şi romano-bizantine, cărămizi (14 piese, dintre care una cu inscripţie în limba greacă) şi s-au achiziţionat de la locuitori monede de bronz romane şi romano-bizantine (emise de Justinianus, Justinus II, Mauricius Tiberius).
Aplicând procedeele fotogrametriei în cercetarea arheologică, Al. S. Ştefan a reuşit să restituie planul zonei arheologice de la Slava Rusă și să atragă atenția asupra importanței orașului dar și a necesității unor măsuri de conservare a sitului, autorul notând că ”studiul fotografiilor aeriene de la Slava Rusă ne-a pus în faţa unuia dintre cele mai impresionante centre urbane romane de la Dunărea de Jos, evidenţiind unele trăsături specifice care îl disting net de celelalte cetăţi ale provinciei”.
Al. S. Ștefan accentua asupra caracterului excepțional al cetății, argumentelor sale adăugându-li, în timp, altele la fel de relevante:
- suprafaţa intramurană de peste 24 ha, cu 24 de turnuri și trei porți, o centură de fortificaţii desfăşurată pe o lungime de 2.000 m – la care se la care se adaugă fortificația-anexă ce ocupă cca. 3,5 ha, cu 10 turnuri și un fort – o impun ca cea mai întinsă dintre cetăţile din Dobrogea şi printre cele mai mari ale regiunii;
- singura cetate care include în aceeaşi structură defensivă două elemente geo-morfologice total deosebite – valea Slavei şi dealul Harada;
- singura cetate al cărei spaţiu fortificat este străbătut de un curs de apă, ceea ce presupune lucrări speciale de îndiguire, canalizare, poduri;
- prezența unei basilica, trinavată, cu trei abside (fiecare absidă corespunzătoare unei nave), una dintre cele mai mari din regiune, dacă nu chiar cea mai mare: lăţimea edificiului este de cca. 22 m, iar lungimea acestuia n-a putut fi stabilită; basilica avea pardoseală cu mozaic policrom, coloane şi capiteluri din marmură de dată târzie (din care au fost recuperate – în timp – 9 piese), ale căror dimensiuni sunt impresionante, depăşind, cu mult, dimensiunile pieselor corespunzătoare de la Istros și Tropaeum Traiani.
În 1988 sondajul cu caracter de salvare realizat de A. Opaiț la cca. 30 m de bazilica paleocreştină săpată de Iconomof, aducea ca informație, în ciuda caracterului restrâns al cercetării – o casetă cu dimensiuni de 4 x 4 m – o primă stratigrafie a cetății: şapte niveluri de locuire, primele trei aparţinând stratului roman timpuriu (sec. II – III), celelalte patru stratului romano-bizantin (sec. IV – VII); cu acest prilej a fost recuperată o mare cantitate de ceramică. Cercetările arheologice desfăşurate în anul 1987 în teritoriul oraşului, de către A. şi C. Opaiţ, au dus la dezvelirea, la cca. 2,5 km V de satul Slava Rusă a unui complex monastic paleocreştin - două basilica cu câte o singură navă, o capelă cu absidă şi diferite anexe înconjurate de o incintă - cu trei faze constructive, datat între a doua jumătate a sec. IV - prima parte a sec. VII p. Chr. Alte cercetări în teritoriul cetăţii Ibida, efectuate în anii 1984 – 1987 de către A. şi C. Opaiţ la Kurt Baiîr, Fântâna lui Bujor, Coşari, Caugagia - Cimitirul turcesc, Camena au pus în evidenţă amploarea şi densitatea de locuire a teritoriului cetăţii Ibida, în strânsă legătură cu dimensiunile şi importanţa centrului urban de la Slava. În anul 2001, ca urmare a constatării unor intervenții antropice care au afectat grav starea de conservare a sitului, ICEM Tulcea ia inițiativa organizării cercetărilor arheologice sistematice la Ibida. Colectivul inițial de cercetare a fost format din M. Iacob – responsabil științific, dr. V. H. Baumann și D. Paraschiv (ICEM Tulcea), C. Chiriac (Institutul de Arheologie Iași), N. Mirițoiu (Institutul de Antropologie ”Fr. Rainer” București) – membri.
Cercetările au continuat în timp, căpătând un caracter interdisciplinar și implicând specialiști și instituții din țară și străinătate.
Echipa de cercetare pentru perioada 2001-2013 și instituțiile implicate:
Mihaela Iacob – responsabil științific; Dorel Paraschiv (2001- prezent), V.H. Baumann (2001-2002), George Nuţu (2004- prezent), Marian Mocanu (2005- prezent), Iuliana Costea (2011-2012),ICEM Tulcea;
Costel Chiriac (2001- prezent), Dan Aparaschivei (2002- prezent), Alexander Rubel (2007- prezent), Andrei Opaiţ (2009- prezent), Lucian Munteanu (2004-2007), George Bilavschi (2011), Institutul de Arheologie Iaşi;
Lucreţiu Mihăilescu-Bîrliba (2002- prezent), Universitatea „Al. I. Cuza” Iaşi-Facultatea de Istorie;
Nicolae Miriţoiu (2001-2007), Andrei Soficaru (2002- prezent), Mihaela Gătej (2003-2006), Institutul de Antropologie Bucureşti;
Simina Stanc ( 2002 - prezent), UAIC Iaşi-Facultatea de Biologie);
Adrian Doboş (2003- prezent), Irina Achim (2005-2006), Institutul de Arheologie “Vasile Pârvan” Bucureşti;
Sever Boțan (2006 - prezent), Ștefan Honcu (2009-prezent) – studenți-doctoranzi Universitatea „Al. I. Cuza”, Iaşi– Facultatea de Istorie;
Alina Neagu (2002- prezent) – studentă-doctorandă,Universitatea Bucureşti-Facultatea de Istorie;
Virgil Apostol (2010-2012), MNIR București; Ionuț Iațcu (2012), Complexul Național ”Moldova” Iași; Natalia Mateevici (2012-2013), Muzeul Național de Istorie a Moldovei, Chișinău.
