Interviu Lucretiu Barliba

LUCREÈšIU ION BÎRLIBA: „DACÄ‚ ARHEOLOGUL NU ESTE DUBLAT DE ISTORIC, ATUNCI LUCRURILE SÎNT FÄ‚CUTE PE JUMÄ‚TATE”

Ibida, una dintre cele mai importante cetăți antice de pe teritoriul României de astăzi a fost mult mai puternică È™i mai bine dezvoltată din punct de vedere economic decît vechile oraÈ™e Tomis, Callatis sau Histria prin simplul fapt că era amplasată în mod strategic pe un drum comercial, în apropierea Mării Negre È™i a Dunării. Întinsă pe o suprafață de 24 de hectare, este unică în România. Din 2002, prof. univ. dr. LucreÈ›iu Ion Bîrliba, de la Facultatea de Istorie a Universității „Alexandru Ioan Cuza” (UAIC) din IaÈ™i, descifrează inscripÈ›iile latine din situl acestei cetăți, ajutînd la descoperirea È™i salvarea unei remarcabile părÈ›i a patrimoniului naÈ›ional

Vă ocupaÈ›i cu studiul epigrafiei latine. Cum v-a ajutat aceasta în viaÈ›a de zi cu zi?

În viaÈ›a de zi cu zi m-a ajutat să fiu atent la detalii, pentru că epigrafia înseamnă descifrarea inscripÈ›iilor. Atunci cînd citeÅŸti pe piatră, fiecare detaliu este important, spre exemplu cum este făcută o literă, mai ales că uneori literele sînt fragmentate ÅŸi trebuie să fim atenÈ›i pentru a reconstitui textul.
A devenit un fel de deformaÅ£ie profesională care uneori e de bine, alteori nu prea. Mi-a fost de folos în observarea obiectelor pur ÅŸi simplu, a oamenilor, ba chiar ÅŸi a sufletelor lor. Întotdeauna o pasiune intelectuală îÅŸi găseÈ™te ÅŸi o aplicaÈ›ie practică.

Cum se vede sufletul unui om filtrat prin epigrafie?

E foarte frumos. Cele mai multe inscripÅ£ii sînt cele funerare. Ele arată ce au simÈ›it cei care au supravieÈ›uit, cei care au aÅŸezat pietrele de mormînt. Dincolo de pietrele care sînt reci în sine se ascunde foarte multă viaţă. Eu îi învăţ pe studenÅ£i că istoria, chiar dacă se ocupă de lucruri care au „murit” demult, este totuÈ™i o istorie a vieÅ£ii, fie ea ÅŸi o istorie de acum două milenii; este tot viaţă.

AveÈ›i ca hobby-uri fotbalul ÅŸi cinematografia. Cum se îmbină acestea cu arheologia?

Se îmbină foarte frumos nu numai cu arheologia, ci ÅŸi cu istoria. Pe È™antier jucam fotbal întotdeauna cu echipa satului. Profesorii ÅŸi studenÅ£ii de pe È™antier formau o echipă, iar sătenii altă echipă. De vreo doi ani m-am retras din această activitate, întrucît am reuÈ™it să îmi rup ambele mîini, pe rînd (zîmbeÈ™te). Acum nu pot decît să antrenez.
În ceea ce priveÈ™te partea cu cinematografia, am fost atras de filmele istorice. Ele constituie un segment din preocupările mele cinematografice. O parte dintre cursurile mele le-am realizat îmbinînd filmele istorice cu informaÅ£ia istorică. De exemplu, pe la începutul carierei, am făcut un curs ÅŸi un seminar special despre „Gladiatorul”, despre filmul ca atare, despre sursele literare epigrafice care erau pe epoca respectivă. Trebuia să le arăt cît de importante sînt izvoarele istorice, pentru că trebuie să le studiezi în limba lor, fie greacă, fie latină, fie altceva. Prin cinematograf trebuie să se vadă că istoria este vie, că personajele alea chiar au existat.

„Din banii cîÈ™tigaÈ›i la primele săpături mi-am cumpărat bicicletă”

Ce înseamnă arheologia pentru dumneavoastră?

La început era un hobby, o pasiune. Studiind Istoria Veche la Facultatea de Istorie, arheologia era cumva obligatorie; astfel a devenit o necesitate profesională. Tatăl meu este ÅŸi el arheolog ÅŸi a avut ÅŸi el mai multe săpături în judeÈ›ul NeamÈ›. Fiind copil, am participat la săpături acolo ÅŸi din banii cîÈ™tigaÈ›i mi-am cumpărat bicicletă. În primul an de facultate, cînd am mers în practică arheologică, profesorul meu de atunci ÅŸi actualul meu coleg Octavian Bounegru mi-a încredinÈ›at o cercetare de suprafață, periegheză în termeni arheologici. A fost o periegheză încununată cu succes ÅŸi asta m-a făcut să continui.

Care este prima descoperire arheologică făcută de dumneavoastră?

La 15 ani am descoperit un ciob ÅŸi am fost extrem de mulÅ£umit pentru că l-am descoperit eu, pe săpătură, utilizînd niÅŸte mijloace ÅŸtiinÅ£ifice, nu doar răvăşind pămîntul.

Ce înseamnă „metode ÅŸtiinÅ£ifice” de săpătură?

Primul pas în începerea unei săpături constă în delimitarea spaÈ›iului pe care doreÈ™ti să îl sapi. Acest lucru se face în funcÈ›ie de obiectivul pe care îl ai: o cetate, un anumit obiect din cetate, o necropolă sau alt gen de aÈ™ezare. Lucrurile astea acum se detectează foarte uÅŸor datorită fotografiilor aeriene ÅŸi cercetărilor de suprafață. În momentul în care vrei să sapi ceva, ÅŸtii în mare la ce să te aÈ™tepÈ›i. Spun „în mare” pentru că surprize pot apărea oricînd.
ÎÅ£i iei o anumită suprafață pe care vrei să o sapi ÅŸi nu sapi pur ÅŸi simplu o groapă. FoloseÈ™ti diverse metode, de exemplu pe cea a „trasării secÈ›iunilor”. În felul acesta se poate înainta în adîncime, pentru a descoperi obiecte ÅŸi, în momentul în care ne adîncim, groapa are un profil drept. Pe acel profil se poate observa mai tîrziu succesiunea straturilor arheologice.
Săpînd în adîncime ne mai pot scăpa anumite detalii, pentru că pămîntul îÅŸi schimbă culoarea des. Tot acest efort nu presupune o muncă brută, nu intrăm cu excavatorul. La primele straturi folosim hîrleÅ£e ÅŸi tîrnăcoape în cazul în care avem mult pietriÈ™, dar după asta mergem foarte uÅŸor, tocmai pentru a fi atenÅ£i la obiecte.
În ultimii ani, faptul că avem ÅŸi detectoare de metale ne ajută foarte mult. Se înaintează foarte încet ÅŸi cu răbdare. Pe măsură ce apar ziduri ÅŸi alte obiecte, uneltele devin din ce în ce mai fine: ÅŸpacluri, săpăligi. În cazul unei necropole este ÅŸi mai migălos, pentru că, dacă se descoperă schelete, trebuie săpat foarte uÅŸor, astfel încît tot scheletul să fie conturat. Lucrurile astea nu se pot face decît cu niÅŸte ÅŸpacluri foarte fine sau chiar cu penseta uneori.

Cum aţi aflat de Ibida şi cum v-aţi alăturat colectivului?

În primul rînd din literatură. Cetatea mai fusese semnalată ÅŸi chiar i se desenase planul la sfîrÈ™itul secolului al XIX-lea. Mai erau făcute săpături, dar nu sistematice. În 2001 au început aceste săpături, cu sprijinul Ministerului Culturii ÅŸi al Institutului de Cercetări Eco-muzeale din Tulcea. Åžefa ÅŸantierului a fost colegă de facultate cu mine ÅŸi, mai mult de atît, eram colegi ÅŸi pe un alt È™antier din Dobrogea (È™antierul de la Capul DoloÈ™man). Acolo mi-a propus un parteneriat ÅŸi astfel am încheiat ÅŸi un protocol între instituÈ›ii, în care Universitatea nu se angaja financiar pentru aceste săpături, mai ales că aduceam studenÅ£i care să participe la săpături.
Toate aceste lucruri se întîmplau în vara lui 2002. Dacă la început erau cîte cinci studenÅ£i, din 2009 am cîte 20-30 de studenÅ£i la practică.

De la ce provine numele sitului arheologic de la Slava Rusă?

Prima dată a fost folosit de Procopius din Cezareea ÅŸi trecut pe lista cetăţilor refăcute de Iustinian, iar pe hărÈ›ile vechi chiar acesta este ÅŸi locul în care se găsea: astazi localitatea Slava Rusă, în trecut Cetatea Ibida.

„Arheologia nu înseamnă numai tehnică propriu-zisă, ci È™i istorie”

Cum decurge o zi de lucru în situl arheologic Ibida?

Programul este pe de o parte spartan, pe de altă parte destul de relaxat. Spartan pentru că programul începe la 7.00. Acesta este ÅŸi un mod prin care îmi selectez studenÅ£ii. Le spun că dacă nu se pot trezi aÅŸa dimineaţă, nu este nici o problemă.
De ce aÅŸa dimineaţă? Pentru că în Dobrogea, pe timpul verii este foarte cald, iar uneori căldura a atins temperaturi de peste 40 de grade.
De la 7.00 la 11.00-12.00 este perioada de lucru, apoi urmează pauza pînă la 13.00, apoi reîncepe munca. După 16.00, studenÅ£ii au liber, iar o dată la două zile se organizează proiecÈ›ii Power Point, legate fie de È™antier, fie de anumite categorii de material cu care lucrează membrii ÅŸantierului (ceramică, sticlărie, inscripÅ£ii). În felul acesta a devenit un È™antier-ÅŸcoală.
Aici studenÅ£ii învaţă că arheologia nu înseamnă numai tehnică propriu-zisă, ci ÅŸi istorie. Dacă arheologul nu este dublat de istoric, atunci lucrurile nu sînt făcute decît pe jumătate.

Care este cea mai importantă descoperire făcută la Ibida?

Toate descoperirile sînt importante, pentru că puse la un loc formează un ansamblu asupra istoricului cetății ca atare.
Foarte importante au fost zidurile cetății. În unele locuri au trei-patru metri înălÈ›ime. Un fragment important descoperit a fost o diplomă militară. Este o tăbliţă de patru centimetri pe patru, care păstrează exact data. Pe baza datării, am putut să reconstituim aproximativ 80% din text. Am descoperit că era un libret militar de pe vremea lui Traian, mai exact, de la sfîrÅŸitul secolului I.
Cea mai spectaculoasă descoperire o reprezintă un cavou de familie, foarte spectaculos prin dimensiuni ÅŸi aspect, în care s-a păstrat ÅŸi o parte din acoperiÅŸ. În interior au fost identificaÅ£i 39 de indivizi. Prin studii de paleo-patologie s-a descoperit că ei erau înrudiÅ£i ÅŸi că sufereau de aceeaÅŸi boală genetică.

Avînd în vedere că cetatea se întinde pe o suprafață de 24 de hectare, iar în apropiere este localitatea Slava Rusă, cît de departe vor merge cercetările?

Deocamdată nu ÅŸtim, pentru că momentan satul ocupă 50% din suprafaÅ£a totală ÅŸi nu avem cum să expropriem locuitorii. Sînt multe familii care s-au stabilit în străinătate ÅŸi multe dintre casele din apropierea cetății sînt lăsate în paragină. Institutul a reuÅŸit să cumpere în 2001, la preÅ£uri foarte avantajoase, patru case. Acestea constituie bazele noastre materiale, sînt locurile în care dormim ÅŸi noi, ÅŸi studenÅ£ii. Camerele sînt dotate cu materiale si mobilier nou, unele sînt folosite ca depozite.
Revenind, noi încercăm să săpăm acolo unde se poate, dar ÅŸi în afara cetății, unde există necropola (în Antichitate morÈ›ii se îngropau în afara cetății).

„Ibida-locul în care pot să îmi cunosc mai bine studenÈ›ii”

Ce reprezintă Ibida pentru dumneavoastră?

Locul în care pot să îmi cunosc mai bine studenÅ£ii, nu doar din punct de vedere profesional, ci ÅŸi din punct de vedere uman. În condiÅ£ii de tabără sînt restricÈ›ii,ei sînt obligaÅ£i să locuiască cu alte persoane ÅŸi astfel iese la suprafaţă caracterul uman.
Apoi, este locul în care eu ma duc în fiecare vară, locul în care ies din spaÅ£iul modern, pentru că satul are o anumită atemporalitate. Am momente de liniÅŸte, motiv pentru care de vreo patru ani îmi aduc ÅŸi băieÈ›elul acolo ÅŸi am observat că îi place foarte mult pe È™antier,iar în ultimii doi ani a arătat foarte multă răbdare în ceea ce priveÅŸte săpătura propriu-zisă.

Ce ştiţi despre Ibida după 14 ani de cercetări?

Åžtim că a fost cea mai mare cetate de epocă romană de pe teritoriul României, ce se întindea pe 24 de hectare, cu 30 de turnuri ÅŸi care a avut ÅŸi o istorie anterioară care începe înainte de secolul I.
Nu se cunoaÅŸte statutul cetății, dar, datorită inscripÅ£iilor pe care le avem, rezultă o populaÅ£ie eterogenă ÅŸi din punct de vedere etnic, È™i din punct de vedere social, adică avem cetăţeni romani, romanizaÅ£i, avem greci, traci, mai avem militari, oameni liberi, dar care nu aveau statutul de cetăţean ÅŸi probabil că avem ÅŸi sclavi în zona respectivă.
A fost o cetate situată pe un drum comercial. Toate construcÅ£iile monumentale, toate străzile, toate aceste construcÅ£ii urbanistice au presupus un efort care nu putea să vină doar din partea comunității locale, ci È™i din partea statului roman. Tot ce am descoperit pînă acum arată acest lucru.
În secolul VI a fost ultima perioadă de înflorire mai mare. În secolul VII au avut loc cîteva distrugeri, care au determinat abandonul cetății, practic au contribuit la lipsa de prosperitate.
Am mai descoperit un cimitir creÅŸtin din secolul al 18-lea, deci cetatea a mai fost locuită ÅŸi în perioada otomană, dar a rămas la nivelul de localitate rurală, nu a mai evoluat.

Ce reprezintă pentru România acest sit arheologic?

Ca majoritatea siturilor din România, Ibida reprezintă un tezaur, o parte a patrimoniului. Cuvîntul „patrimoniu” provine din latină ÅŸi era legat de apartenenÅ£a bunurilor dintr-o casă.
Ibida este o cetate care ar merita mai multă atenÈ›ie din partea autorităților, nu în ceea ce priveÅŸte săpăturile pentru că aici ne descurcăm, ci în ceea ce priveÅŸte restaurarea. Pentru că nu se dau bani de restaurare ÅŸi monumentele rezistă foarte greu de-a lungul anilor. Este o parte a tezaurului cultural ÅŸi trebuie tratată ca atare de către Guvern.

SCURTÄ‚ BIOGRAFIE

LucreÈ›iu Ion Bîrliba este profesor de Epigrafie greco-latină È™i Istorie antică universală la Facultatea de Istorie a UAIC È™i prodecan al aceleiaÈ™i facultăți.
S-a specializat în FranÈ›a, acolo unde È™i-a susÈ›inut masteratul È™i doctoratul, apoi, revenit în È›ară, pe lîngă acitivitatea didactică, a participat la È™antierele arheologice de la Histria, Jurilovca È™i Ibida (Slava Rusă).
În 2005 a fost distins de Ministerul Culturii cu Premiul „Adrian Rădulescu”, în calitate de membru al echipei arheologice de la Ibida.
Tot în 2005 a primit È™i Premiul Universităţii “Al. I. Cuza” pentru cea mai bună teză de doctorat în Istorie.

*Articol preluat de pe siteul www.cuzanet.ro