Istorie
Zona Slavelor fiind o zonă centrală, de podiș, brăzdată de valea cu același nume, cu resurse naturale diverse, a oferit condiții prielnice de locuire încă din epoca pietrei. Vestigiile arheologice descoperite pe teritoriul localității Slava – intravilan și extravilan - datează din paleoliticul superior (aurignacian), eneolitic (cultura Gumelnița), epoca bronzului, epoca fierului - Hallstatt şi Latène, epocile greacă, romană şi romano-bizantină, ev mediu timpuriu și târziu, demonstrând o continuitate de locuire rar întâlnită într-un sit arheologic.
Rezultatele cercetărilor din așezarea greco-elenistică pe dealul Donca, dar și anumite descoperiri de monede și ceramică de epocă greacă din alte puncte de pe valea Slavelor demonstrează faptul că la Donca funcționa în sec. IV-III a.chr. un important punct de distribuție al produselor grecești pentru zona centrală a Nordului Dobrogei, drumul de pe valea Slavelor fiind încă din acea perioadă un important drum comercial.
Integrarea treptată, pe parcursul sec. I p.Chr. a teritoriului dintre Dunăre, Mare şi Balcani în Imperiul Roman a schimbat esenţial caracterul aşezării de pe valea Slavei. Moneda şi mărfurile romane de lux – ceramică, sticlă, bijuterii – sunt prezente într-o cantitate apreciabilă după jumătatea sec. I p. Chr., se ridică edificii - de mari dimensiuni - din blochete de piatră legate cu mortar, așa cum o demonstrează descoperirile din punctele Curtina G și din partea de sud a localității. Nu cunoaștem – în această fază a cercetării – caracterul așezării romane de la Slava, iar descoperirile epigrafice din această perioadă se rezumă la a ne oferi informații despre locuitorii cetăţii – romani şi traci - și despre refacerea - în timpul împăraţilor Maximinus şi Maximus - a unor drumuri şi poduri (ISM V, 223). Prezența însă a unui număr mare de monede romane provinciale – moesice (bătute des atelierele de la Istros, Tomis, Nikopolis pros Istron, Markianopolis, Odessos) dar mai ales străine – emisiuni de la Alexandria, Nikaia, Nikomedia, Heraklea, Antiochia (Pisidia) – demonstrează relațiile economice și culturale ale centrului de pe valea Slavei la nivelul provinciei și cu lumea romană orientală. Siturile de la Camena – vicus Petra, Fântâna Mare, Slava Cercheză – pct. La Vii, demonstrează, de asemenea, amploarea locuirii acestei zone în epoca romană.
Dată fiind importanța strategică a zonei Slavelor, în perioada tetrarhică (Licinius-Constantin cel Mare) se ridică un grandios sistem defensiv înglobând atât valea Slavei cât și puncte strategice situate pe înălțimi: o cetate de cca 24 ha, o fortificație de cca. 3,5 ha pe dealul Harada – anexă a cetății, și un fort la înălțimea de 158 m – tot pe dealul Harada. În ciuda acestui fapt informațiile istorice referitoare la cetate sunt sărace: polis Ibida este pomenită de Procopius din Ceasarea între cetăţile refăcute de Justinian (De aed. IV, 7). Cetatea a avut perioade de pace și prosperitate – așa cum o demonstrează descoperirile arheologice: edificiile construite, circulația mărfurilor și circulația monetară –, dar și momente critice: atacurile goților (sec. IV – perioada lui Valens-Valentinianus I), kutrigurilor (559 – perioada domniei lui Justinianus I), avaro-slavilor (sf. sec. VI- perioada domniei lui Mauricius Tiberius, începutul sec. VII- perioada împăraților Phocas și apoi Heraclius). 
Tot din perioada romano-bizantină datează Complexul monastic paleocreştin - situat la cca. 2, 5 km de cetate spre vest, și Monumentul funerar roman din necropola cetății.
Căderea limes-ului dobrogean în primul sfert al sec. VIII a determinat încetarea vieţii urbane la Ibida. Până în sec. XVI nu mai avem nici o informaţie despre vreo locuire sistematică în perimetrul actualului sat Slava Rusă – cu excepția câtorva urme de viețuire sporadice din sec. XI și XIII. Ulterior, satul este atestat în 1530 într-un defter otoman sub numele de Kizil-Hisarlik, perioadă pentru care necropola medievală ne oferă informații prețioase: satul era locuit de populație creștină. Numele de Slava va fi utilizat începând cu sec. XVII, - în forma Islava inițial – așa cum o demonstrează defterul din 1675-1676 –, alternativ cu primul nume, apoi Star Slava. În sec. XVIII (după anul 1754) s-au așezat în sat lipovenii care au rămas majoritari până astăzi, conservându-și credința și obiceiurile specifice. Românii s-au așezat în sat după Războiul de Independență.
În sat funcționează două biserici de rit vechi, ale etnicilor lipoveni: Biserica Sfântul Nicolae și Biserica Acoperământul Maicii Domnului și o biserică românească, cu Hramul Sf. Dumitru. Satul Slava Rusă este prin excelență centrul ortodoxismului de stil vechi, prin cele două mănăstiri – Uspenia – înființată în sec. XVIII, redevenită sediu arhiepiscopal în anul 2000 - și Vovidenia.
Slava Rusă e unul din puținele sate care păstrează școala construită în vremea lui Spiru Haret împreună cu casa învățătorului.
Prin patrimoniul arheologic și istoric (trei dintre siturile de pe teritoriul satului Slava Rusă sunt monumente istorice de importanță națională, iar unul de importanță locală), prin patrimoniul paleontologic (siturile fosilifere Dealul Lung, Coșarul Mare, Arleanca) și natural (rezervația naturală Uspenia), prin patrimoniul etnografic și ecleziastic (datorat comunității de ruși lipoveni), satul Slava reprezintă unul din polii turismului cultural nord-dobrogean.
